007 * Singles Spy Party

Oraş : București
Tip : Petreceri
Când : 16 aprilie 2016, 19:00
Participare :
150 RON
Vârsta : F: 25 - 42
Ultimele locuri
B: 30 - 47
Listă de aşteptare

Spioni, locaţii misterioase, personaje cu şarm, servicii secrete, misiuni imposibile. Cine nu a încercat să se transpună măcar o dată, cu ochii minţii, într-unul dintre aceste scenarii?

Pe 16 aprilie, SingleBell vă invită să vă transformaţi pentru câteva ore în personaje învăluite în mister, asemenea celor din filmele cu James Bond, si să petreceţi o noapte electrizantă împreună cu alţi „agenţi sub acoperire”, gata să-şi îndeplinească misiunile secrete.

Sau pur şi simplu să vă distraţi la o nouă petrecere SingleBell, alături de zeci de singles petrecăreţi, dornici să cunoască oameni noi şi să petreacă timp de calitate în compania noastră: socializare, distracţie de bun gust şi atmosferă de film. :)

    Preţul biletului este de 150 de lei şi include:

  • gin tonic/campari orange/vodcă cu suc – una dintre aceste băuturi, la alegere
  • un suc de mere sau portocale
  • o cafea
  • apă plată la discreţie
  • bufet suedez
  • jocuri de socializare şi interacţiune
  • concursuri cu premii
  • program animat de MC Marius Stoica, DJ Răzvan şi echipa SingleBell

Când şi unde petrecem?

Sâmbătă, 16 aprilie 2016, începând cu orele 19 până la orele 2:30 ale dimineţii, la Taifas Bistro – Str. Gheorghe Manu, nr. 16, sector 1 (aproape de Piaţa Victoriei, în curtea Palatului Cantacuzino).

Ce e de făcut ca să iei parte la distracţie?

Participarea se face numai pe bază de înscriere pe site şi confirmare prealabilă din partea echipei SingleBell.

Numărul de locuri este limitat, iar dorinţa noastră este de a forma un grup cât mai omogen de petrecăreţi ţinând cont de câteva criterii de selecţie/potrivire. De asemenea, ne vom strădui să păstrăm o balanţă cât mai echilibrată de vârste.

Te rugăm să respecţi eforturile noastre şi ale partenerilor noştri de a pregăti o seară specială pentru tine.
Înscrie-te numai dacă ştii sigur că poti ajunge!

Ne rezervăm dreptul de a selecta participanţii la acest eveniment. Informaţii despre achiziţionarea biletelor primesc doar cei care se potrivesc profilului majorităţii înscrise.

****************************************************************************

Synopsis

Poveştile fostului ofiţer Ian Fleming, „James Bond”, au fascinat lumea întreagă şi au stat la baza unei francize cinematografice care s-a bucurat de un uriaş succes de box-office, cu nu mai puţin de 24 de ecranizari de lungmetraj începând cu anul 1962. Rolul său a fost jucat de mai mulți actori, printre care Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig.

Poveştile lui Ian Fleming au avut la bază personaje şi fapte inspirate din viaţa reală, iar un personaj proeminent pentru opera lui Fleming este Sir William Samuel Stephenson, maestru spion.

Stephenson a fost pilot pe avioanele de luptă din timpul Primului Război Mondial, apoi s-a stabilit în Marea Britanie la sfârşitul războiului. Acolo s-a căsătorit cu o americancă bogată, moştenitoarea unei averi impresionante cu ajutorul căreia se va reinventa ca un maestru spion în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, devenind un apropiat al lui Wiston Churchill şi Franklin Roosevelt. Stephenson a avut un rol important inclusiv în crearea CIA.

William Stephenson s-a născut pe 23 ianuarie 1897 în Point Douglas, Winnipeg, Canada. A părăsit şcoala la o vârstă fragedă şi s-a înrolat în armată la 16 ani.

„Stephenson a fost un guru al tehnologiei şi a avut mare succes în afaceri. El a patentat o modalitate de a trimite fotografii prin telegraful fără fir. De asemenea, el a fost prezent în industria siderurgică, automotive, şi a fost printre primii directori de relaţii publice ai BBC”, a spus Don Finkbeiner, patronul unei firme de turism din Winnipeg, Canada.

Sursele de inspiraţie pentru James Bond sunt, însa, foarte diverse, nu mai puţin de 15 persoane sunt menţionate ca având un rol important în definirea personajului.

Ian Fleming ar fi putut folosi ca sursă de inspiraţie aventurile unui spion britanic din secolul al XVI-lea, aristocratul John Bond. John Bond a fost cel care a ales deviza familiei sale, după ce a văzut-o într-un palat spaniol: „Non sufficit orbis”. Expresia a fost utilizată pentru prima oară de Fleming în cel de-al 11-lea roman consacrat agentului 007, „În serviciul Majestăţii Sale”.

Harta:

Doar membrii VIP pot vedea lista participantilor (de sex opus).
Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.

Comentarii

  1. alinasanziana spune:

    Imi place tematica aleasa. Exista vreun cod vestimentar? Trebuie sa ne imbracam in negru si sa purtam masti care cad dupa 2 noaptea ca la carnaval? :)

    1. Simona - SingleBell spune:

      Buna, Alina!

      Nu impunem un cod vestimentar anume, însă noi sugerăm o ţinută un pic mai elegantă, cu mici accesorii(eventual) care să completeze ambianţa de film pe care vrem să o creăm: măşti, pălării, mici pistoale de jucărie etc.

      Orice detaliu, de altfel, care ar putea face parte dintr-un scenariu care implică multă acţiune, misiuni secrete şi spioni, e binevenit. Chiar si daca doar la nivel de culoare a hainelor. Nu e obligatoriu, dar este recomandat. :)

  2. Leyon666 spune:

    Hihihi…o sa incepem sa fumam in toalete ca in liceu…

  3. damiani spune:

    Imi cer scuze, dar am fost recent intr-un bar si cu noua lege impotriva fumatului, orice petrecere mi se pare greu de suportat fara o tigara.

    1. Simona - SingleBell spune:

      E adevărat că va fi o petrecere în stil James Bond, dar nimeni n-o să vă ţină sechestraţi înăuntru…fumătorii pot ieşi fără probleme în faţa localului pentru o ţigară. :)

    2. Zanardi spune:

      Eu sunt de parere ca orice petrecere mi se pare extrem de usor de suportat fara o tigara 😀

    3. Dyon spune:

      Este mai bine ca la o petrecere unde vin si nefumatori, fumatorii sa mearga afara pentru a fuma.