Excursie la Predeal, 26-28 iulie

Oraş : București
Tip : Excursii
Unde:
Când : 26 iulie 2013, 10:00
Participare :
395 RON
Vârsta : F: 22 +
Ultimele locuri
B: 22 +
Listă de aşteptare

Venind în întâmpinarea celor care doresc să petreacă un weekend departe de căldura copleşitoare a oraşului, să cunoască oameni noi care, ca şi ei, nu se află într-o relaţie, dar şi să se relaxeze şi să se distreze, SingleBell organizează în perioada 26-28 iulie 2013, la Predeal, cea de-a treia excursie pentru singles.

Pe cei dornici sa cunoască oameni noi, să socializeze şi să petreacă un sejur relaxant în aerul curat al munţilor, îi invităm să citească în continuare programul noii excursii SingleBell:

Vineri:

10:30 – Plecare din Bucuresti cu autocarul

14:00 – Check-in la Hotel Ursuleţul***

16:00 – Plimbare prin împrejurimi şi vizitarea unuia sau mai multora dintre obiectivele turistice ale staţiunii: Biserica Sf. Constantin şi Elena, Mănăstirea Predeal, etc., sau drumeţie până la Cabana Susai.

19:30 – Servirea cinei la restaurantul Cioplea

20:30 – Activităţi de socializare în cadrul grupului(jocuri, muzică şi dans, acces la camera de relaxare, la piscina acoperită, hammam, jacuzzi, saună) şi/sau ieşirea la dans în clubul Office

Sâmbătă

8:30 – Mic dejun

10:00 – Plecarea către Cabana Trei Brazi cu oprire la Fun Park Predeal. Continuarea drumului, în funcţie de preferinţele grupului către: Cabana Secuilor – Valea Tociliţei(de unde se pot admira Postavărul şi Cheile Râşnoavei) – Timişul de Sus, Pârâul Rece

Alte excursii şi drumeţii optionale pe următoarele trasee: Cabana Cioplea – Gârbova, Canionul 7 Scări, Cascada Tamira.

18:00 – Întoarcerea la Predeal

20:00 – Servirea cinei la restaurantul Cioplea

21:00 – Activităţi de socializare în cadrul hotelului(jocuri, muzică şi dans, acces la camera de relaxare, la piscina acoperită, hammam, jacuzzi, saună) şi/sau ieşirea la dans în club Office

Duminică

8:30 – Mic dejun

9:30 – Strângerea bagajului şi pregătirea de plecare

11:00 – Pornirea spre Bucureşti cu oprire la Castelul Cantacuzino, Buşteni

TARIF EXCURSIE : 395 de lei/persoană/pachet/ loc în cameră dublă

Servicii incluse:

două nopţi cazare + DEMIPENSIUNE în cadrul Hotelului Ursuleţul*** (mic dejun şi cină)

transport asigurat cu autocar modern atât dus-întors, cât şi pe durata sejurului

acces la camera de relaxare şi SPA-ul hotelului

activităţi distractive, recreative şi de interacţiune

posibilitatea împrietenirii cu ceilalţi participanţi, dintre care aproape jumătate de sex opus

însoţitori de grup care vor facilita interacţiunea şi socializarea între membrii grupului

Echipament minim obligatoriu: adidaşi/sandale trekking, câteva haine mai groase şi pelerină de ploaie.

Pentru parcurgerea traseelor(opţionale) este nevoie de o condiţie fizică medie (nu le recomandăm persoanelor supraponderale sau celor care au probleme de sănătate şi nu pot face efort).

Însoţitorii de grup pot efectua modificări programului (schimbări de ore, trasee, modificarea ordinii desfăşurării acestuia), fără a afecta însă structura serviciilor.

Programul excursiei este flexibil, existând posibilitatea de a schimba sau adăugă şi alte activităţi, în funcţie de sugestiile şi dorinţele grupului.

Număr de locuri disponibile: 40(aproximativ 20 locuri pentru fete şi 20 pentru baieţi).

Rezervarea locului se face numai după plata avansului în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii e-mail-ului de confirmare. Avansul reprezintă garanţia participării şi nu se returnează decât pentru notificările primite până la data de 1 iulie, minus un comision de 30% (nu se poate folosi nici în contul unui alt eveniment).

Vom încerca să asigurăm un matching cât mai bun între participanţi(echilibru între numărul de femei şi bărbaţi, dar şi în interiorul categoriilor de vârstă – pana în 32 de ani şi peste 32 de ani), punând în acelaşi timp accent pe socializare, distracţie, timp de calitate în compania altor singles, oxigenarea creierului şi detoxifierea plămânilor, descoperirea de locuri noi, încărcarea bateriilor şi antrenament cardiovascular moderat. :)

Infinity TravelEveniment realizat în parteneriat cu:

Doar membrii VIP pot vedea lista participantilor (de sex opus).
Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.

Comentarii

  1. Angel happy spune:

    Ma pot inscrie si sa vin din alta localitate ? Sa ne intalnim la hotel ? Care ar fi pretul tinand cont ca nu beneficiz de transport ? Care este media de varsta a inscrisilor?

  2. Alina spune:

    asa e simona, am fost si eu cazata la „ursuletul ” in 2009.piscina e pt speed dating:) micuta dar amuzanta.va doresc distractie placuta!

  3. gabriel73 spune:

    :))))

  4. Blair27 spune:

    22+, adica 20 femei peste 40 ani, 20 barbati de 25 de ani. :)

    1. Simona - SingleBell spune:

      E o gluma buna, Ionut! :)

      Bineinteles ca nu va fi asa. Dupa cum am precizat si in detalii, ne vom stradui sa asiguram un echilibru cat mai bun atat intre numarul femeilor si al barbatilor, cat si intre numarul participantilor pana in 32 si cei peste 32.

      Cei care depasesc limitele de varsta ale majoritatii inscrise, vor fi informati despre acest lucru si, daca va fi cazul, le va fi returnat si avansul.

      Va incurajam sa si intrebati despre acest lucru, daca va intereseaza sa petreceti weekend-ul numai cu persoane de varsta voastra(deci, prioritatea voastra este dating-ul), si vi se va raspunde negresit.

  5. gabriel73 spune:

    mini piscina

    1. Simona - SingleBell spune:

      Mica, mare, bine ca exista! Putem profita de „intimitatea” pe care ne-o impune, iar doritorii se pot balaci pe rand, prin rotatie…ar fi ca un fel de speed dating in piscina. :)