Funshop: Seară de Joc şi Distracţie

Oraş : București
Tip : Întâlniri tematice
Unde: Red Goblin
Când : 5 iunie 2015, 20:00
Participare :
40 RON
Vârsta : F: 22 +
Locuri disponibile
B: 22 +
Ultimele locuri

Vineri seară vă invităm la o seară de joacă, distracţie şi socializare, dedicată în exclusivitate laturii noastre ludice şi copilului din noi: o seară întreagă cu cele mai interesante boardgames-uri(jocuri pe tablă/jocuri de societate).

Noi venim cu jocurile, ceva de băut şi ronţăit, voi veniţi cu poftă de joacă şi chef de râs!

De ce o seară dedicată jocului?

Jocul e important, dar noi, oamenii mari, nu ne mai jucăm. Nu o facem deoarece ne-am pierdut obișnuința. De la o anumită vârstă, comportamentul ludic nu mai e social acceptat, ceea ce-i face pe cei mai mulți oameni să nu se mai joace, ignorând această pornire naturală.

Friedrich Schiller spunea că fără joc(inclusiv joaca cu ideile și imaginația), oamenii nu ar avea cum să își atingă potențialul maxim.

Indiferent de vârstă, un joc îți oferă oportunitatea de a experimenta lucruri într-un cadru lipsit de riscuri, cu efecte care nu îți afectează viața în mod direct, dar generează niveluri de energie similare cu cele produse în situații reale de viață. Astfel, intri în pielea unui personaj, iei decizii, faci lucruri noi și descoperi care sunt consecințele și efectele acțiunilor tale.

Din perspectiva comportamentelor emoționale, activitatea de joacă:
– provoacă bucurie, intimitate și stimă de sine;
– îmbunătățește flexibilitatea emoţională.
– reduce frica, anxietatea sau stresul;

Din punct de vedere fiziologic, activitatea de joc:
– generează emoții pozitive, îmbunătățind activitatea sistemului imunitar, cardiovascular și endocrin;
– scade nivelul de stres, oboseala și depresia.

Din perspectiva beneficiilor sociale, activitatea de joc:
– crește nivelul de acceptare a diferențelor (între oameni, păreri, strategii, etc.);
– crește și dezvoltă capacitatea de empatie și compasiune.

Taxa de participare este de 40 de lei şi include apă, sucuri şi ceva de ronțăit pentru toată lumea. Numărul maxim de locuri disponibile este 24.

Atât noi, cât și partenerii noștri, trebuie să știm din timp numărul exact de participanți care vor fi alături de noi. Nu va înscrieți dacă nu sunteți siguri că programul vă permite; dacă ceva neprevăzut vă împiedică să participați, vă rugăm să ne anunțați din timp!

Harta:

[mappress mapid="13"]
Doar membrii VIP pot vedea lista participantilor (de sex opus).
Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.
Trebuie sa te autentifici pentru a vedea rezultatele.