Întâlniri tematice

Întâlniri tematice

În această categorie generică, a întâlnirilor tematice, organizăm cu regularitate atât întâlniri de socializare cu scop caritabil, cât şi întâlniri care presupun diverse activități distractive şi (re)creative. Vezi aici următoarele evenimente programate.

Prin tematicile propuse, încercam să încurajăm în oameni dorința de a se conecta în mod autentic cu ceilalți, de a renunța la măști si preconcepții, de a relaționa, de a învăța de la alții și de a-i învăța pe alții.

Împreună cu partenerii noştri, gândim și organizăm, pentru comunitatea SingleBell, evenimente distractive și utile care să înglobeze câteva dintre valorile pe care încercăm să le transmitem prin tot ceea ce facem și pe care observăm, cu bucurie, că le împărtășesc tot mai mulți dintre membrii noștri: prietenie, pozitivism, implicare, deschidere spre experiențe noi, încredere și toleranță, respect, aprecierea diversității, creștere personală și distracție de calitate.

În cadrul acestor evenimente, accentul se pune mai puțin pe dating și mai mult pe networking și socializare între singles, prin intermediul intereselor comune. La aceste întâlniri ai ocazia să te împrietenești cu fete și băieți, femei și bărbați care, ca și tine, nu se află într-o relație și îți împărtășesc hobby-urile și pasiunile.

Credem în puterea transformatoare a evenimentelor cu suflet, din orice domeniu al vieții de-după-birou, iar scopul acestor concepte de socializare este acela de a aduce împreună singles care împărtăşesc pasiuni şi preocupări comune din domenii dintre cele mai diverse.

Îi invităm la aceste întâlniri pe toți cei care vor să facă parte dintr-o comunitate deschisムîn care predomină buna-dispoziție și cooperarea, în care nimeni nu se plictisește și fiecare își dorește să împărtășească experiențe interesante cu ceilalți.

Dacă vrei să te inițiezi într-un anumit domeniu, să practici sau să aprofundezi un hobby, să te împrietenești cu alți singles pasionați de aceleași lucruri ca și tine, sau dacă vrei pur și simplu să te relaxezi, atunci ești în locul potrivit.

În fiecare demers de acest fel vom fi însoțiți și ghidați de oameni pasionați și cu experiență în fiecare activitate propusă. De asemenea, așteptăm cu interes și propunerile tale pentru astfel de ateliere creative.

La aceste întâlniri tematice(vezi aici următoarele evenimente programate) pot participa între 10 și 40 de persoane, în funcție de activitățile specifice programate. Taxa de participare variază în funcție de costurile suplimentare pe care le implică fiecare dintre activitățile propuse.

Tot ce trebuie să faci ca să iei parte la distracție este să-ți creezi un cont GRATUIT pe site și să verifici calendarul următoarelor evenimente!