Excursie pe Meleaguri Argeșene: Cabana Voina

Oraş : București
Tip : Excursii
Unde:
Când : 27 iulie 2019, 8:00
Participare :
139 RON
Vârsta : F: 24 +
Ultimele locuri
B: 27 +
Listă de aşteptare

Unde fugi când orașul se topește?

Venind în întâmpinarea celor care doresc să petreacă o zi plăcută și relaxantă departe de agitaţia si căldura copleşitoare a oraşului, să cunoască oameni noi care, ca şi ei, nu se află într-o relaţie, SingleBell organizează cea de-a șaptea excursie pentru singles.

De această dată, ne orientăm spre o zonă superbă aflată la aproximativ 20 de kilometri de nordul orașului Câmpulung, la 1000 de metri altitudine și la o temperatură de maxim 25 de grade.

Pornim să descoperim frumusețea meleagurilor argeșene, începând cu pitorescul Muzeu al Viticulturii și Pomiculturii, intrând și în istoria familiei Golestilor, boieri importanți care au reprezentat o ramură puternică a nobilimii din Muntenia.

Drumul ne va purta pe lângă Castrul Roman de la Jidova(Jidava), acolo unde au ridicat romanii vestitul Limes Alutanus, vom străbate Câmpulung al lui Theodor Aman și al lui Tudor Mușatescu, al lui C.I.Parhon și al lui Petru Țuțea, al lui Radu Gyr. Trecem chiar prin centrul localității și admirăm din mers câteva dintre atracțiile turistice majore ale orașului(Mănăstirea Negru Vodă, bulevardul Pardon, grădina publică Merci, ansamblul bisericii catolice Sf. Iacob – Baratia) și depănăm povești de odinioară.

Ne vom opri la Barajul și Lacul de Acumulare Râușor, pe Râul Târgului, ca să facem poze memorabile, după care ne vom îndrepta, urmând conturul lacului, spre Cabana Voina – destinația noastră. Aici ne așteaptă câteva ore de aer curat, relaxare deplină și voie bună într-un peisaj natural deosebit.

Cu bateriile încărcate, pe drumul de întoarcere, vom face și o scurtă oprire la Mănăstirea Nămăești, acolo unde se află una dintre cele mai faimoase icoane făcătoare de minuni din țară. Icoana, păstrată în biserica săpată în stâncă, se pare că a fost pictată de însuși Sf. Luca.

Tarif excursie: 139 lei

Servicii incluse:
– transport asigurat cu autocar modern
– ghid cu experienţă îndelungată, la dispoziţia noastră pe toată durata excursiei
– însoţitor de grup care va facilita interacţiunea între membrii grupului
– activităţi de socializare
– posibilitatea împrietenirii cu ceilalţi participanţi compatibili profilului tău

NU sunt incluse:
– mâncare si băuturi
– biletele de intrare la obiectivele turistice

Vom încerca să asigurăm un „matching” cât mai bun între participanți, ca la toate evenimentele noastre, punând în același timp accent pe socializare, distracție, timp de calitate petrecut în compania altor singles, descoperirea de locuri noi și încărcarea bateriilor.

Pentru că ne dorim să existe o compatibilitate cât mai bună între participanți, ne rezervăm dreptul de a-i selecta doar pe cei al căror profil se potrivește grupei în formare. Vei fi informat dacă faci sau nu parte din această grupă în cel mult 5 zile după înscriere.

Rezervarea locului se face numai după plata avansului(79 lei) în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii e-mail-ului de confirmare. Avansul reprezintă garanţia participării şi nu se returnează decât pentru notificările primite până la data de 20 iulie, minus un comision de 30% (nu se poate folosi nici în contul unui alt eveniment).

Doar membrii VIP pot vedea lista participantilor (de sex opus).
Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.