Cine eşti? Ce simţi? De ce simţi ceea ce simţi? Ce poţi? Cât poţi? Încotro te îndrepţi? Ce nevoi ai? Ce doreşti de la tine? Ce vor ceilalţi de la tine? Ce aşteptări ai? Ce înseamnă să fii singur? Cum să iubeşti pentru a fi iubit? Cum să faci faţă provocărilor din viaţa ta? Cum te văd ceilalţi?
Fă-ţi timp pentru tine şi orele tale de autocunoaştere şi dezvoltare!
Indiferent că ne place sau nu, cu toţii avem o „scoală a vieţii”, iar ceea ce suntem astăzi este şi rezultatul acestei şcoli care are tot atâţia ani câţi avem fiecare. Şcoala vieţii, însă, pe cât ne învaţă să ne depăsim limitele, pe atât ne poate condamna la tipare de gândire şi comportament care se pot dovedi disfuncţionale sau deficitare la un moment dat. Însă, niciodată nu e prea târziu să ne reinventăm.
Cu toţii ştim că în viaţă este frumos să joci rolul suporterului de echipă, însă atunci când acest rol atrage un permanent sacrificiu de sine sau tinde să ne acapareze, nepermiţându-ne să mai fim şi altceva în relaţia noastră cu ceilalţi, ne condamnăm pe termen lung la frustrare şi suferinţă.
Sinceritatea este esenţială într-o relaţie de cuplu, ca de altfel în orice tip de relaţie. Dar când vorbim despre sinceritate, ne referim în primul rând la sinceritatea faţă de noi, în relaţia noastră cu noi înşine. Când suntem sinceri cu noi înşine, putem economisi mai multă energie decât credem, protejându-ne faţă de eventuale resentimente sau frustrări. Fireşte că unii dintre voi veţi spune că sinceritatea doare. Oare? Poate la început, din lipsă de exerciţiu, dar, odată exersând, căpătăm curaj şi îndemânare în arta sincerităţii şi a comunicării asertive, devenind mai puternici şi mai curajoşi în lupta cu umbrele din noi.
Prin această serie de ateliere de autocunoaştere şi dezvoltare personala organizate de SingleBell şi psihologul Jeni Chiriac, te invităm să facem împreună primii paşi în căutarea stării de bine şi a partenerului sau partenerei ce ţi se potriveşte!
Taxa de participare este de 80 de lei şi include apă, sucuri si finger food. Numărul maxim de locuri disponibile este 20, iar durata atelierului este de 3 ore.
Cu cine?
Jeni Chiriac este psihoterapeut specializat in hipnoza clinica si terapie ericksoniana (consiliere si psihoterapie copii, adulti) si consiliere pe probleme sexuale de cuplu.
Consultant specialist Les Nouvelles Esthetiques Romania, ProTv, Antena1, Antena2, Acasatv, B1Tv, Voxnews, etc.
Consultant specialist Informatia Medicala, Sfatul Medicului, Elle.ro, Askmen.ro, Unica.ro etc.
Competente in psihologie clinica, psihoterapie, consiliere psihologica, psihologia muncii, hipnoza clinica, terapie ericksoniana, victimologie, psihosexologie, sexologie, formare profesionala continua adulti, terapie de cuplu, sexterapie.
Presedinte Onorific al ASOCIATIEI EASTERN EUROPEAN INTERNATIONAL HELP
Membra a ASOCIATIEI ROMANE de HIPNOZA CLINICA,
Membra a FEDERATIEI ROMANE de PSIHOTERAPIE,
Membra a COLEGIULUI PSIHOLOGILOR din ROMANIA,
Membra a ASOCIATIEI de MEDICINA a SEXUALITATII,
Membra a ASOCIATIEI de PSIHOSEXOLOGIE din ROMANIA
Consilier de specialitate al ASOCIATIEI NATIONALE a TATILOR din ROMANIA
Membra a COMITETULUI FILIALEI BUCURESTI a CPR, comisia de deontologie (expira ca mandat in 2013)
Presedinte al PATRONATULUI REGIONAL al PSIHOLOGILOR cu drept de libera practica din regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov(2012);
Harta:
[mappress mapid="24"]Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.