Miturile, de orice natură ar fi ele, oricât de credibile ar părea, nu au decât o mică fărâmă de adevăr (şi, uneori, poate nici pe aceasta).
Care sunt cele mai frecvente mituri când vine vorba de întâlnirile romantice, vei afla imediat.
Mitul 1 – dacă la prima întâlnire lucrurile nu decurg aşa cum te-ai aşteptat, înseamnă categoric că partenerul nu este cel potrivit ţie.
Una dintre cele mai frecvente greşeli este de a uita care este rolul primei întâlniri şi uneori, chiar de a-l confunda cu altele.
În cele mai multe cazuri, prima întâlnire nu va fi cea care îţi va spune dacă tu şi persoana aleasa sunteţi cu adevărat potriviţi unul pentru altul sau dacă o eventuală relaţie va fi una de succes.
Rolul unei prime întâlniri este doar de a te ajuta să-ţi faci o impresie generală legată de persoana cu care te-ai întâlnit. În plus, de cele mai multe ori, este aproape imposibil să ştii de la prima întâlnire dacă partenerul este cel potrivit ţie.
Asta nu înseamnă, totuşi, că opusul este valabil.
E evident că nu te vei potrivi cu fiecare persoană cu care vei alege să te întâlneşti, motiv pentru care trebuie să ştii şi să-ţi poţi da seama când nu te potriveşti deloc cu partenerul ales.
Îţi poţi da seama, foarte uşor, dacă partenerul nu este (nici măcar parţial) ceea ce cauţi dacă:
De cele mai multe ori, va fi nevoie de câteva întâlniri pentru a forma o legătură cu cineva, care mai apoi, să se dezvolte şi să se concretizeze armonios în relaţia pe care ţi-o doreşti.
Dacă ai dubii, riscă, oferă încă o şansă şi vezi cum decurge totul!
Mitul 2 – îţi dai seama dacă eşti atras de cineva încă din primele minute.
Problema celor mai mulţi oameni este că şi-au stabilit un look ideal sau anumite trăsături pe care persoana iubită trebuie să le aibă.
Dacă cineva nu se potriveşte sau nu are nimic în comun cu acest ideal, cei mai mulţi vor spune că nu sunt atraşi de această persoană şi vor merge mai departe.
Atracţia, chiar şi cea de natură fizică, nu este una de care să-ţi dai seama imediat; de cele mai multe ori, ea are nevoie de timp pentru a se face simţită.
Sunt foarte mulţi oameni care nu au simţit la început atracţie fizică, dar care şi-au dat seama că, după câteva întâlniri şi după ce şi-au cunoscut partenerii mai bine, atracţia fizică nu doar că a apărut, dar a devenit şi una puternică.
Procesul nici nu este unul foarte lung; în general, atracţia se va dezvolta după primele 3 întâlniri.
Mitul 3 – dacă voi continua să mă întâlnesc cu cineva sau voi începe o relaţie cu cineva, defectele care mă deranjează la această persoană fie vor dispărea, fie le voi putea ignora mai uşor.
Acesta este unul dintre miturile care creează cea mai multă confuzie în rândul celor aflaţi în căutarea unei relaţii sau chiar într-o relaţie.
El apare când cealaltă persoană pare cea potrivită din multe puncte de vedere, cu excepţia unui singur aspect.
Nicio persoană nu este lipsită de defecte, dar dacă un anumit defect te deranjează în mod special şi nu poţi trece peste el la începutul relaţiei, cel mai probabil nu vei reuşi acest lucru nici în viitor.
Mitul 4 – cu cât accept mai multe întâlniri romantice şi cu cât ies cu mai multe persoane, cu atât îmi vor creste şansele de a întâlni persoana potrivită mie.
Această atitudine este una des întâlnită la persoanele care nu au intrat pe scena întâlnirilor de foarte mult timp.
Din păcate, este o atitudine care, pe termen lung, nu va reuşi decât să atragă după sine probleme.
Tot acest proces al întâlnirilor nu este un joc al numerelor sau o loterie, pe care să o câştigi dacă ai număr cât mai mare de întâlniri romantice anterioare, aşa că nu-l trata ca atare.
Acestea sunt doar câteva mituri ale întâlnirilor; dacă mai ştii din proprie experienţă şi altele, te invităm să le împărtăşeşti şi cu noi în secţiunea de comentării de mai jos.