Dupa cum scriam data trecuta, sentimentele, prieteniile, intalnirile si relatiile noastre sunt influentate de povestea de viata a fiecaruia dintre noi; revenim astazi cu descrierea acestor scenarii de viata si cateva sugestii pentru rescrierea lor, constienta de aceasta data, in favoarea noastra.
Scenariul 1: „Fii perfect” Sentiment asociat: Rusinea
Te indoiesti de tine, de capacitatile tale, nu te simti la inaltime. Ti-e greu sa te adaptezi in societate, esti neinduplecat cu tine insuti. Te refugiezi in munca pentru a nu fi nevoit sa iti pui pe tava opiniile, valorile, propriile criterii de judecata.
Recomandari: Nu incerca sa fii perfect, multumeste-te sa faci lucrurile bine si pastreaza-ti timp si pentru tine.
Scenariul 2: „Fii puternic” Sentiment asociat: Orgoliul
Pari uneori rece, distant si nu iti arati cu usurinta sentimentele. Nu petreci clipe placute alaturi de ceilalti pentru ca iti este teama sa ajungi in situatia de a fi respins. Consideri ca nu esti apreciat la adevarata valoare. Esti mult prea temator(inconstient), iti iei prea multe masuri de siguranta.
Recomandari: Trebuie sa ai mai multa incredere, sa inveti sa te opresti, sa te destinzi, sa te odihnesti. Nu mai incerca sa controlezi totul, lasa-i si pe ceilalti, care te iubesc, sa o faca.
Scenariul 3: „Fa placere” Sentimente asociate: Frica, Timiditatea
Pentru a te face cat mai placut, spui „da” oricui si la orice, chiar si atunci cand nu vrei sau nu ai timp. Preferi sa te lasi manipulat sau coplesit de ceilalti decat sa iti asumi riscul unui conflict sau despartiri.
Recomandari: Inceteaza sa mai faci si treaba altora, putin egoism nu strica in cazul tau. Prima persoana careia trebuie sa inveti sa-i spui „nu” esti chiar tu.
Scenariul 4: „Grabeste-te” Sentiment asociat: Angoasa
Te fortezi sa faci cat mai multe lucruri intr-un timp record, traiesti aproape mereu intr-o stare de criza, nu ai parte de „bien vivre” deoarece eviti sa-ti acorzi timp tie insuti…asta ar presupune sa iti pui intrebari asupra multor aspecte din viata ta.
Recomandari: Invata sa-ti planifici timpul, respecta scadentele, pastreaza-ti timp pentru tine, pentru a face fata neprevazutului sau pentru a profita de placeri neasteptate.
Scenariul 5 : „Incearca din greu” Sentiment asociat: Vinovatia
Aceia dintre noi care isi traiesc viata conform acestui scenariu lasa mereu pe mai tarziu ocaziile de „bien vivre”, deoarece considera(inconstient) ca nu le merita. Nu indraznesc sa-si satisfaca anumite placeri deoarece le este teama de sanctiuni daca lucrurile iau o intorsatura rea.
Recomandari: stabileste-ti adevaratele nevoi si prioritati pentru a inceta sa faci mai mult decat trebuie; invata sa te relaxezi, stai mai mult cu prietenii, mai lasa de lucru la birou sau acasa, fa-ti partea ta de treaba si nimic mai mult pentru a-ti gasi timp si pentru tine.