Compromisul este, fără dubiu, cheia rezolvării multora dintre problemele pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. Suntem, în cele mai multe cazuri, atât de convinși că opinia noastră este cea mai importantă sau că soluția noastră este cea corectă încât tindem să ignorăm complet (poate involuntar) opinia partenerului.
Faptul că ignorăm opinia partenerului sau că alegem să nu o auzim nu poate duce decât la dezamăgire, regret și poate despărțire. Nu degeaba se spune că relațiile sunt bazate pe compromis și comunicare.
Acum, știu că poate urăști să ajungi la compromisuri sau concesii, dar gândește-te puțin: oare, în loc să te contrazici permanent cu partenerul de viață, nu este mai ușor să ajungeți împreună la o cale de mijloc?
Nu este mai ușor să ajungeți la un acord?
Acest banal acord vă poate salva nu doar ziua, ci și relația.
Avem, mai jos, câteva aspecte care presupun și necesită într-o anumită măsură compromisuri (aspecte pe care le vei observa în timpul relației, la întâlniri sau în momentul în care începi să-ți cauți miticul „suflet-pereche”).
1. Perfecțiunea
Să recunoaștem că momentul în care vrem să construim relații cu cei din jur (fie ele de amiciție sau de tip romantic) este unul extrem de dificil.
De ce? Pentru că ne-am setat niște standarde foarte înalte pentru prietenii noștri și niște standarde și mai înalte pentru potențialii parteneri de viață.
Să ne concentrăm asupra celor din urmă.
Tu ești centrul universului tău propriu , deci este normal să iti doresti ca partenerul să fie cea mai bună alegere pe care o poți face. Devii astfel dispus(ă) să cauți și să aștepti oricât este nevoie pentru a-ți atinge idealul.
Cu siguranță ai în minte imaginea partenerului ideal, cu toții o avem – și aici nu mă refer doar la fizic, ci și la personalitate. Această imagine a fost creată în mare parte din vise și dorințe, cât și din experiență personală. În mod evident, aceasta imagine prezintă un partener perfect, un suflet-pereche fără imperfecțiuni.
Dar putem oare să găsim perfecțiunea într-o persoană?
Suntem noi înșine perfecți?
Răspunsul este un „NU!” răsunător.
Subliniez, din nou, că este absolut normal să vrem ce e mai bun pentru noi (căci în mod clar, noi știm, sau ar trebui să știm, ce-i mai bine pentru noi înșine) și, de-aici, ne dorim să găsim o persoană care să semene cât mai mult (chiar să fie indentică, dacă s-ar putea) cu imaginea aceea ideală pe care ne-am creat-o.
Nu este greșit să căutăm (și să ne oferim) tot ce este mai bun, însă este greșit (și de ce nu, paradoxal?) să căutăm perfecțiunea într-o persoană, când suntem conștienți de faptul că nici noi nu suntem perfecți. Nimeni nu e perfect, însă asta nu ne face unici, oare? Interesanți?
Realist vorbind, odată ce intrăm într-o relație, aflăm extrem de rapid că oamenii sunt departe de a fi perfecți. Nu vom vedea niciodată persoana iubită la fel cum am văzut-o, să zicem, acum trei ani.
Răspunsul este unul foarte simplu: în primul rând, suntem într-o permanentă și continuă schimbare fizică și în al doilea rând, pe măsură ce cunoaștem o persoană, perspectiva ni se schimbă, deci mereu vom vedea persoana iubită diferit.
Nu înseamnă că iubim persoana respectivă mai puțin, ci că am ajuns la un compromis, că am acceptat-o și că o iubim cu tot cu imperfecțiuni, așa cum este. Faptul că ne așteptăm ca cineva să ne iubească și pe noi, exact așa cum suntem (imperfecți) înseamnă că și noi, la rândul nostru, trebuie să facem același lucru.
Dacă nu ai găsit pe nimeni care să semene, măcar cât de cât, cu acea imagine ideală pe care o ai în minte, atunci nu ți-ai setat, oare, niște standarde mult prea înalte?
Nu spun să îți cobori standardele (căci meriți tot ce-i mai bun, cu toții merităm), însă te sfătuiesc să oferi șanse.
Acceptă șansele oferite de alții (aici nu spun să nu fii selectivdeloc), oferă la rândul tău șanse și poate vei fi plăcut surprins de ceea ce vei descoperi.
Poate că persoana întâlnită nu are ochi verzi, poate că nu-i place fotbal-ul sau poate că e alergică la blană de câini, dar dacă îți place și dacă te simți atras de el/ea, atunci de ce să nu-i oferi o șansă?
O șansă poate fi totul.
Poate sună idealistic (sau prea romantic), însă încearcă, vezi rezultatul și dupaă aceea spune-ne și nouă. 😉
2. Așteptările
Și aici mă refer la așteptările pe care le ai pentru întâlnirile de tip romantic.
La ce te aștepți de la o întâlnire?
Te aștepți la dragoste la prima vedere?
Te aștepți ca întâlnirea aceasta romantică să ducă la căsătorie [poate chiar copii]?
Pune-ți întrebările acestea și completează cu altele asemănătoare, pentru că ele determină în mare parte ce reacții vei avea înaintea întâlnirii, cum te vei purta în timpul ei și ce se va întâmpla la finalul întâlnirii.
Dar poate cel mai important, te vor ajuta să treci mai ușor peste dezamăgirea născută in momentul in care o întâlnire nu duce la dragostea aceea totală și atemporala la care visezi.
Cum să abordezi întâlnirile, poate te întrebi. Tot ce îți pot spune este că trebuie să fii relaxat(ă) și să vezi întâlnirile exact așa cum sunt ele: niște ocazii de a cunoaște persoane noi, care să ducă în final, poate, la o relație de tip romantic.
Da, mergi la întâlniri cu speranța de a-ți găsi o persoană specială, dar este necesar să ajungi la un compromis cu tine însuți. Nu îți contura niște așteptări prea înalte sau de-a dreptul ireale înainte de întâlniri, căci acestea nu pot duce decât la dezamăgire, care la rândul ei te poate determina să oprești căutarea unui partener de viață.
In niciun caz, nu renunța!
Acceptă că poate nu vei găsi persoana potrivită după o singură întâlnire, dar de ce nu, poate vei putea câștiga un prieten.
Încearcă să vezi întâlnirile ca fiind experiențe plăcute și relaxante care să îți permită să fii tu însăți/însuți. Încearcă să nu fii rigid(ă) pentru că această stare de rigiditate poate afecta negativ finalul întâlnirilor, poate duce la oboseală sau disconfort [pentru tine, cât și pentru partener].
Simte-te bine, vorbește, râzi și povestește, însă acordă și partenerului șansa de a contribui la conversație. Nu vor fi toate persoanele întâlnite idealul tău în iubire, însă pot fi pe-aproape, și de aici la dragoste, nu mai e mult.
3. Relațiile
Cum le definim, în primul rând? O relație este, în fond, o echipă formată din două persoane, un parteneriat. Parteneriatul acesta presupune colaborare și prezentarea a două argumente, a două puncte de vedere, a două păreri asupra aceleiași situații. Ba mai mult, putem afirma că însuși conceptul de relație înseamnă „compromis/concesie”.
Mult prea multe relații se bazează în prezent pe o luptă pentru putere, în care o persoană domină și are ultimul cuvânt în deciziile luate, iar cea de-a doua persoană este astfel subjugată și ajunge să uite de ea însăși.
O relație nu este o luptă pentru putere, iar ambii parteneri ar trebui să fie egali. Nu este un concept idealist. Pare ușor de pus în practică, nu-i așa? Greșit. Nu este așa de ușor de pus în practică în condițiile în care niciunul dintre parteneri nu este dispus să cedeze sau să ajungă la un compromis.
Nu spun să renunți la opiniile tale sau să nu le expui, din contră! Exprimă-te, spune ce gândești și prezintă-ți punctul de vedere, categoric! Dar fii dispus(ă) să asculți și ce spune partenerul, iar mai apoi, fii dispus(ă) să cauți o cale de mijloc. De multe ori, această cale de mijloc e cea ideală.
4. Lucrurile mici
Întotdeauna cele mai mici detalii contează și pot fi cele mai importante pentru o persoană.
Poate ție ți se par insignifiante (precum capacul ridicat de la toaletă, faptul că nu pui capacul la pasta de dinți, faptul că nu suni persoana iubită sau nu îi trimiți măcar un mesaj, faptul că nu cumperi niciodată flori sau că nu ai făcut patul) dar poate partenerului de viață îi par extrem de importante.
Accentuez faptul că relația este un parteneriat, în care persoanele implicate trebuie să-și dea interesul pentru ca aceasta să fie în primul rând funcțională și în al doilea rând, o experiență plăcută pentru ambii parteneri. Când accepți să intri într-o relație înseamnă că accepți să te implici în tot ceea ce presupune aceasta, decizii majore și lucruri mici.
Și ajungem din nou la compromis. Asigură-te că știi ceea ce își dorește partenerul (și în același timp, că el/ea știe ce îți dorești tu) și ajungeți la un acord.
Fiind, totuși, vorba despre niște lucruri așa mici, mă gândesc că ar fi un preț la fel de mic de plătit pentru o relație fericită. 😉
5. Finalul
Întâlnirile și relațiile de tip romantic sunt, efectiv, niște relații cu final deschis. Până nu pui [în mod explicit și clar] punct unei relații, atunci nu există final, ci doar viitor. Încearcă să fii receptiv(ă) la nou și să intri într-o relație dispus(ă) să accepți una de lungă durată.
Poate vei crede că adevărata fericire de cuplu va fi atinsă în momentul în care vă veți cumpăra, împreună, un apartament la etajul 10 din blocul X, zona X, sau în momentul în care veți avea o căsuță în mijlocul munților, doar pentru voi doi, în care să vă petreceți restul vieții.
Asta este frumusețea ambiției și a viselor, însă asigură-te că aceste vise sunt împărtășite.
Am văzut și am auzit de cupluri care s-au despărțit după mulți, mulți ani petrecuți împreună doar pentru că nu au fost dispuși să vorbească despre viitor și pur și simplu au ajuns într-un punct în care drumurile pe care își doreau să le urmeze erau mult prea diferite.
Ce încerc să spun este că, fiind un cuplu, ambițiile, țelurile și planurile ar trebui discutate cândva la începutul relației, pentru a te asigura că și partenerul îți împărtășește viziunea. Dacă ai țeluri diferite și viziuni diferite despre viitor, atunci vezi dacă puteți ajunge la un compromis.
Vezi dacă nu cumva puteți atinge, împreună, acea cale de mijloc care să vă mulțumească pe amândoi.
Dacă, în final, chiar nu se poate și îți dorești un viitor complet diferit față de cel dorit de partener, poate cel mai bun lucru ar fi să renunți la relație și să găsești pe cineva care într-adevăr, îți va împărtăși viziunea.
Pe curand!
