De-a lungul vieţii, cu toţii trecem prin momente dificile când trebuie să facem faţă schimbărilor sau chiar să generăm noi înşine aceste schimbări, când suntem nevoiţi să luăm decizii importante sau când suntem puşi în faţa deciziilor luate de către alţii, de nestrămutat şi care ne afectează direct.
Unora dintre noi le este mai greu să accepte noua realitate şi starea actuală a lucrurilor şi se străduiesc din răsputeri să ţină cu dinţii de trecut. Ceea ce poate nu ne amintim în acele momente grele, de răscruce, este că întotdeauna va funcționa Legea Vidului care ne spune că, pentru a face loc lucrurilor bune în viaţa noastră, este nevoie să ne debarasăm de cele vechi.
Mulţi nu cunosc această lege imuabilă a universului şi, atunci când se întâmplă de la sine această „curățire” a vieţii, cad în prăpastia deznădejdii şi a deprimării, continuând să trăiască în trecut şi cu impresia că niciodată nu va mai fi la fel de bine…din fericire, viaţa poate fi mult mai bună.
Uneori va trebui să închidem uşi, însă o alta se va deschide şi noi oportunităţi vor apărea. Tot ce trebuie să facem este să renunţăm la ce a fost, să acceptăm că s-a terminat şi să avem încredere că ceva mai bun ne aşteaptă şi abia de acum se va putea manifesta în viaţa noastră.
Şi acest lucru este valabil în orice domeniu al vieţii, fie că vorbim de carieră, familie sau viaţă amoroasă, cea care face şi subiectul acestui blog. Tocmai ai încheiat o relaţie? Adu-ţi aminte lucrurile frumoase, analizează ce nu a mers pentru a nu mai greşi la fel pe viitor şi pentru a te putea îmbunătăţi şi mergi mai departe cu fruntea sus: suna-ţi prietenii şi ieşi în oraş, mergi la întâlniri, poate chiar la un speed dating. Acum ai tot timpul şi spaţiul necesar să găseşti ceea ce îţi doreşti, având în spate mai multă experienţă şi înţelepciune.
Textul următor aparţine scriitorului brazilian Paulo Coelho.
„Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?…
Poţi petrece mult timp din prezentul tău scufundându-te în „de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci, în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducând dorul trecutului. Nici măcar întrebându-ne „de ce?”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întâmplat şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întârziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, câteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hârtiile, să arunci documente vechi şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avânta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să câştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţânare a „filmului tău personal” îi va face rău sufletului şi minţii şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsând „uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană, nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Ești, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A te desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală şi, orice vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viața!”
De ce nu practicati si Legea Vidului Extrem? In fiecare an (sau si mai bine, in fiecare luna!), pentru a face loc lucrurilor bune în viata, sa ne debarasam de *TOATE* cele vechi. Sa pornim de la ZERO, caci in definitiv „viaţa poate fi mult mai bună.”
Cate muzee ar mai exista astazi daca s-ar fi aplicat in mod universal sugestiile voastre?
„cîteodată [deci nu intotdeauna!], este aşa de important [cat anume?] să distrugi amintiri, […] să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.” Pentru ce? Cu ce ma poate ajuta pe mine sa fiu mai bun faptul ca am (acces la) mai putine informatii? Memoria personala oricum este volatila, riscul de a pierde amintiri fizice oricum exista, si mai trebuie sa accept si un rol ACTIV in distrugerea lor?!
Sa se elibereze cei care vor o viata haotica, imprevizibila, intotdeauna tensionata; eu prefer obiceiurile, rutina, satisfacerea nevoilor. Datorita lor am ajuns sa fiu cine si ce sunt, este un minim de respect sa le port de grija…