Cea de-a treia dintr-o serie de acest fel, întâlnirea pe care o vom organiza sâmbătă, 21 decembrie 2013, se diferenţiază de celelalte evenimente SingleBell prin faptul că interacţiunea dintre participanţi, în acest context, va fi ghidată către ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate.
Împreună cu Casa de copii „Înger Alb”, vă invităm sâmbătă, 21 decembrie 2013, să vizităm cei 16 copii orfani care au nevoie de sprijinul şi afecţiunea noastră: Marius(3 ani şi jumătate), Ionuţ(5 ani), Edi şi Călin (7 ani), Silviu(8 ani), Valentin, Florentin şi Octav(10 ani), Elena, Robert, Antonio şi Andrei(11 ani), Alina, Alexandra şi Ştefan( 13 ani), Roberta(14 ani).
Necesarul casei de copii în această perioadă este urmatorul: cereale, lapte praf, mazăre, fasole verde(conserve), zacuscă, pateu vegetal mandi cu ciuperci, măsline în cutii cu saramură(preferabil fără sâmburi), caşcaval, brânză feliată cu smântână, peşte – ton(conserve), mălai, zahăr, ulei, orez, ciuperci(conserve), borş magic, vegeta granulată(fără sare), ficăţei de pasăre, biscuiţi, gem, dulciuri, ciorapi, chiloţei, vestuţe tricot de pus peste cămăşuţe sau tricouri de sezon.
În loc de taxă de participare, fiecare persoană poate contribui cu o sumă de bani.
Donaţia sugerată este de 50 de lei, însă fiecare este liber să contribuie cu atât cât poate, toţi banii strânşi fiind folosiţi pentru cumpărarea de alimente, jucării, rechizite, hăinuţe, etc.
Pentru ca toţi cei prezenţi să ştie ce se întâmplă cu banii donaţi, vom merge împreună la cumpărături, urmând ca apoi sa vizităm centrul de copii, spitalul sau familia care are nevoie de ajutor.
După ce acţiunea se încheie, toţi participanţii cu suflet mare sunt invitaţi să ni se alăture la o ieşire în oraş, într-un local pe care îl vom anunţa în prealabil, pentru a socializa şi a ne cunoaşte mai bine.
Cei cărora programul le permite să rămână cu noi la o cafea sau un suc sunt rugaţi să ne anunţe. Astfel, vom şti din timp pentru câte persoane să rezervăm locuri.
Ca la orice alt eveniment SingleBell, seriozitatea este o calitate esenţială! Înscrieţi-vă doar dacă ştiţi sigur că ne veţi putea onora cu prezenţa voastră.
Toate detaliile legate de locul de întâlnire, oră şi alte informaţii vor fi trimise prin e-mail persoanelor înscrise.
Şi, cum nimeni nu a sărăcit vreodată pentru că a dăruit, sperăm din tot sufletul să vă alăturaţi nouă şi să aducem împreună un zâmbet pe feţele celor mici.
Detalii despre prima Întâlnire cu Suflet şi cum a decurs, puteţi citi dând un click aici.
Harta:
[mappress mapid="38"]Afla mai multe despre avantajele membrilor VIP si despre cum poti deveni unul aici.
Multumim echipei „Single Bell” pentru acest eveniment special.
Multumim si noi foarte mult, Gaby! Multumim celor 34 de oameni frumosi care si-au petrecut sambata dinaintea Craciunului impreuna cu noi, la cumparaturi, in vizita la casa de copii si la sucul de dupa! Si multumim si celor 3 membri SingleBell care, desi nu au putut veni cu noi, ne-au trimis donatii generoase!
Ne bucuram foarte mult sa avem printre noi oameni atat de speciali, generosi si OMenosi!