Ni s-a confirmat, inca o data, ca avem printre noi oameni de calitate si cu suflet mare. Le multumim din nou pentru generozitatea emotionala si materiala de care au dat dovada la intalnirea cu micutii hipoacuzici pe care i-am cadorisit cu drag sambata trecuta, 2 iunie.
Initial, s-au inscris 35 de persoane dintre care ne-au onorat cu prezenta, intr-un final, 22.
Pentru ca timpul nu ne permitea, am ales sa mergem doar la Centrul pentru Copii cu Dizabilitati „Domnita Balasa”, din sectorul 6.
Odata ajunsi, am fost luati pe sus de 14 mici tornade de energie.
Dupa ce au ravasit nerabdatori toate cadourile primite, ne-au luat pe noi in primire.
De mine s-a lipit Liviu, cel mai mic si cel mai neastamparat dintre toti. M-a luat de mana si dusa am fost, inainte sa-mi pot da seama ce se intampla. Va spun: nu e nevoie de cuvinte pentru ca un om sa fie extrem de convingator!
Am inconjurat val-vartej tot centrul, ba alergand dupa minge, ba dupa copil, am jucat volei si fotbal in timp ce prichindelul ma indemna strasnic sa ma dau si in leagan, si in balansoar si pe tobogan(multitasking de mic!).
Aici recunosc ca m-a fortat un pic pentru ca, desi mi-ar fi facut mare placere si de multa vreme vroiam sa mai incerc jocurile copilariei, imi era teama ca se vor rupe sub greutatea copilului mare care sunt acum. Din fericire, le-am lasat asa cum le-am gasit. 
Dar sa nu credeti ca am scapat doar cu atat! La intoarcerea in sanul grupului am luat la rand fiecare balta intalnita in cale(reminiscente ale saptamanilor ploioase care s-au incheiat, spre norocul nostru, inainte de actiune).
Un singur sut de-al meu, fotbalista cu abilitati gravitand in jurul lui 0, l-a facut pe micul prieten sa descopere o comoara de noi posibilitati de joc in gropile cu apa de ploaie din jurul nostru.
Nu stiu exact de ce m-a ales pe mine pustiul dar, atat cat am reusit sa stau cu ceilalti pana sa ma ia pe sus, departe de grup, „ uraganul Liviu”, am incercat sa observ afinitatile subtile dintre fiecare copil si prietenul pe care si-l alesese dintre noi…n-am observat nimic, dar sunt sigura ca exista.
La inceput am crezut ca vor fi in jur de 30-40 de copii, apoi ni s-a spus ca vor ramane cam 20, iar in ziua intalnirii, cand am sunat la centru in timp ce faceam cumparaturi, am aflat ca au mai ramas doar 14.
Credeam ca vor fi prea putini dar, vai, cat am gresit! Daca erau mai multi, avem mari indoieli ca am fi reusit sa le facem fata.
Una peste alta, a fost o experienta frumoasa pe care o recomandam tuturor celor care nu au incercat pana acum asta si care, judecand dupa feedback-ul celor care ni s-au alaturat, SE CERE REPETATA.
Am reusit sa ne organizam foarte bine si sa cumparam tot ce ne propusesem cu sumele donate, iar fiecare copil s-a bucurat de afectiunea noastra si a avut un companion de joaca.
Dupa aproape 2 ore de stat cu cei mici, am plecat(18 dintre noi) infometati si insetati la o terasa frumoasa si bogat inverzita din apropiere.
Cafeaua despre care vorbeam in prezentarea evenimentului s-a transformat in limonade, beri reci, platouri haiducesti(baietii stiu :D), salate si cateva pizza savuroase.
Am petrecut si aici circa 2 ore, aproape fara sa ne dam seama ca, doar cu 5 ore inainte, multi dintre noi nu ne mai vazuseram vreodata.
Si asa am incheiat noi toti prima Intalnire cu Suflet: un pic obositi, dar cu senzatia placuta ca am contribuit la fericirea unor copii care au avut nesansa sa vina pe aceasta lume fara un simt pe care noi il luam de bun, ca un drept dobandit prin nastere: auzul.
Cu bine,
Simona
P.S.: Din pacate, regulamentul centrului nu permite ca pozele sa fie facute publice, asa ca acestea au fost trimise doar participantilor.
