
Palatul Mogoşoaia este situat la circa 10 km de Bucureşti, în cadrul comunei omonime. A fost construit între 1698-1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit. Palatul a fost renovat în anii 1920 de către Martha Bibescu. Aceasta l-a primit cadou de la soţul său George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Mai târziu palatul a devenit un loc de întâlnire pentru politicienii şi lumea bună din anii 1930. În prezent Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.